Roșia Montană

Aflată la poalele Munților Metaliferi, la 80 km de Alba Iulia, în centrul Munților Apuseni, Roșia Montană este o localitate pe versanții văii Roșiei, la o altitudine de aproximativ 800 metri . Numele Roșia vine de la culoarea roșiatică a apei datorita conținutului ridicat în oxizi de fier. Râul Roșia – cel care străbate localitatea cu același nume- este bogat în minerale, ca urmare a mineritului excesiv ce are loc de peste 2000 de ani.

Una din cele mai vechi localități din Europa cu tradiție exploatarea metalelor prețioase, Roșia Montană este atestată documentar încă din anul 131, cu numele latin Alburnus Maior, și a fost înființată de romani în timpul domniei lui Traian, înaintea cuceririi Daciei. În scrierile istorice, Roșia Montană este menționată de mari cărturari, precum Herodot, Pliniu, Titus Liviu.

Romanii au înființat aici primul oraș minier pentru sclavii și coloniștii care lucrau în minerit. De asemenea, aici au avut loc primele mari exploatări de aur și argint din zona.

Unul din izvoarele dreptului roman sunt tăblițele cerate găsite în minele de la Roșia Montană, tăblițe care datează din timpul domniei împăraților Antonius Pius (138-161) și Marcus Aurelius Filosoful ( 161-180). O singură tăbliță este atestata ca fiind din epoca lui Hadrian (117-138).

Tăblițele cerate sunt o invenție greceasca preluată de către romani și serveau pentru însemnarea de notițe, scrisori, chitanțe, etc. Textele acestora au putut fi în întregime descifrate de către specialiști, una dintre tăblițe reprezentând un contract de închiriere a forței de munca într-o mina de aur din Roșia Montană, datată pe 6 februarie 131 ( acest document reprezintă astăzi prima atestare a localității).

Situl Alburnus Maior consta într-un sistem de exploatare excepțional : 7 km de galerii cărora li se adaugă încă 80 km de galerii medievale și de epocă modernă. Datorită exploatărilor din Evul Mediu și de mai târziu care au presupus prelungirea și lărgirea galeriilor romane existente, astăzi se mai păstrează doar porțiuni din galeriile romane. O parte din ele au fost distruse în 1970, când în zona Cetate a fost amenajata o cariera fără a se face nici un fel de cercetări și conservare a sitului.

La sfârșitul secolului XIX, începutul secolului XX, zona s-a dezvoltat datorita mineritului, iar familiile care o ocupau aveau tradiție veche în minerit și dețineau averi moștenite de-a lungul generațiilor. După 1948, când toate exploatările au fost naționalizate, mina de stat din Roșia Montană a lucrat în pierdere, până în 2006 când aceasta s-a închis.

Roșia Montană a devenit arhi-cunoscută după ce o campanile romano-canadiana a obținut licența de concesiune pentru exploatarea minereurilor de aur și argint, prin transfer de la Minvest SA Deva și nu prin licitație. Alt fapt care a atras atenția a fost autorizația de mediu care a fost ignorată: autorizația expira în 2004 dar exploatările au durat pana în 2006.

Studiile geologice și de explorare efectuate la Roșia Montană indica existența unor resurse de 314 tone de aur și 1.480 tone de argint, aceasta reprezentând cel mai mare zăcământ auro-argintifer din Uniunea Europeană. Prin urmare, organizația Roșia Montana Gold Corporation S.A. a inițiat Proiectul Roșia Montana, care consta în deschiderea celei mai mari exploatări aurifere la suprafață, prin cianurare, dar și a unui iaz de decantare a substanțelor chimice cu o suprafață de 367 hectare. Proiectul este contestat de numeroase organizații non-guvernamentale dar și de instituții politice, științifice care avertizează că modul prin care RMGC urmează sa exploateze zăcămintele de la Roșia Montană pot distruge situri istorice importante și să provoace deteriorarea gravă și ireversibilă a mediului înconjurător.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *